Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

vineri, septembrie 28, 2012

French Kiss? Anytime!

      Cred că știți deja că ador gloss-urile Megashine de la Nyx! Culorile sunt superbe, pigmentate, ambalajul adorabil și foarte rezistent, pensula peste foarte bună, miros delicios a cireșe, cantitatea este enormă (eu chiar aș vrea să fie mai mici pentru că pur și simplu nu reușesc să le consum!) și nu sunt absolut deloc lipicioase. Aici v-am arătat gloss-urile mele preferate de la Nyx și iată că am mai adăugat încă unul pe lista mea. Nuanța acestuia este French Kiss și este un roz spre peachy discret, ușor sidefat. Consider că merge la orice tip de machiaj și chiar este potrivit pentru orice vârstă!  




 Produsul se găsește pe site-ul Makeup-Shop  unde sunt disponibile o mulțime de produse Nyx pe care le ador, iar prețul său este de lei. 
  
 Vă recomand cu mare drag gloss-urile Megashine Nyx, nu le găsesc niciun defect! 

miercuri, septembrie 26, 2012

Holografic? Yes please!!!

      Vă arătasem în urmă cu câteva luni prima mea ojă holografică de la Glitter Gal Australia. Iată că acum ceva timp a fost lansate câteva nunate noi de oje minunate tot de la acest brand și spre bucuria mea, am primit două frumuseți spre testare. Astăzi o să vă arăt una din ele și anume nuanța Teal Green.  
      În prima poză pusă de mine vi se va părea cel mai probabil o banală ojă verde cu ce sclipici.  Însă, în contact cu lumina puternică (fie ea naturală sau artificială), oja se transformă într-o minunăție multicoloră după cum puteți observa în pozele următoare! Un singur defect pot să îi găsesc: sare cam repede de pe unghii. Cel puțin la mine după două zile nu arată tocmai ok însă trecând peste acest aspect negativ, culoarea este senzațională. 






Oja are 10 ml, costă 11.95$ și poate fi găsită aici

 Aștept cu mare drag părerile voastre și vă doresc o zi minunată!!! 

miercuri, septembrie 19, 2012

Wedding talk

    Iată că printre picături, mi-am făcut puțin timp să mai postez câte ceva. Poate vă întrebați ce am mai făcut, cum stau pregătirile, cum sunt cu emoțiile:)) Ei bine, deocamdată emoții nu am, ceea ce e foarte bine! În mare parte am cam terminat cu organizarea nunții. Chiar ieri am fost la degustarea tortului și din păcate nu am putut combina aspectul pe care mi-l doream cu un gust minunat deoarece tortul meu de vis, tip bloc, îmbrăcat în marțipan nu putea  fi făcut tip mousse, așa cum era cel mai bun tort din lume gustat de mine. Așa că am ales gustul în detrimentul aspectului și m-am ales cu un tort mousse de ciocolată albă, mousse de ciocolată normală, mousse de fructe și înghețată iar în ceea ce privește aspectul, am ales să fie oarecum tip bloc, ușor despărțit de suporturi acoperite cu trandafiri corai. Eu sper să iasă și frumos, nu doar delicios așa că am puține emoții cu privire la acest aspect. Tot ieri am cumpărat și voalul care este lung până în pământ și foarte simplu, fără broderie. Rochia este la curățătorie pentru că s-a murdărit de cât am probat-o:)) Mâine voi merge să o iau și sper să iasă impecabilă! Bijuteriile sunt de argint, destul de simple, cu cristale swarovski. Tot ieri am trecut prin fața unui magazin și m-a îndrăgostit de o rochie albă, lungă, cu tradafirași în partea de sus. Eu am deja cumpărată rochia pentru starea civilă și tare nu aș vrea să dau 600 de lei pe rochia respectivă însă mă tot gândesc la ea! Sper să reușesc să mă abțin:D Pentru deocoratiuni, buchet și lumânări cred că voi alege trandafiri corai și hortensii albe..însă nu sunt încă decisă 100%. Pantofii sunt corai, divini, superbi, extrem de comozi, cumpărați de la Staccato. În ceea ce privește machiajul, îl voi realiza eu singurică, iar părul îl voi avea desprins, bucle (de acest aspect să va ocupa un specialist). Pentru mani-pedi mă gândeam la french, cu ceva decorațiuni corai-cred că floricele. Nu voi avea extensii pentru că logodnicul meu nu le suportă. În ceea ce privește alegerea parfumului, m-am îndrăgostit de o noua apariție, "Coral" de la Bvlgari. Pe lângă aroma sublimă, și numele parcă este predestinat, însă nu știu dacă îmi voi permite să îl cumpăr:(. Din păcate pregătirile mele de nuntă au mai fost afectate pe ici pe colo de anumite evenimente nefericite din familie însă sper din suflet ca totul să meargă bine de acum în colo! Zilele trecute m-am apucat de căutat melodii pentru "îmbrăcatul miresei" și am găsit niște varaiante foarte drăguțe. Nu m-am hotărât pe deplin însă cu siguranță vă voi arăta și vouă!  
  
 De asemenea, vreau să vă zic că am muuuulte review-uri și swatchuri să vă arăt și nu în ultimul rând idei de machiaj și manichiură. Chiar dacă am postat mai rar, promit o revenire în forță!  
  
 Mulți pupici, mi-e dor de voi! >:D< 



luni, septembrie 10, 2012

NOTD: Candy Nails

 Mi-am înnoit colecția de oje așa că m-am gândit să vă arăt și vouă o combinație drăgălașă, acum cât mai este încă vară și îmi permit :)) Am Folosit oja You Belong To Me de la Essence și 137 de la Astor, o combinație ce mă duce cu gândul la niște bombonele!. Încerc să diversific cât mai mult și vreau neapărat să îmi cumpăr instrument din ăla de făcut bulinuțe! 
  
  Vă las în compania pozelor! 





 Mulți pupici și o săptămână minunată, aștept părerile voastre!!!

vineri, septembrie 07, 2012

Review: Liz Earle Sheer Skin Tint

    Iată că am revenit cu un nou review la un produs care mi-e tare drag și pe care l-am folosit foarte des vara aceasta. Este vorba despre Liz Earle Sheer Skin Tint. Până acum nu m-a dezamăgit niciun produs al acestui brand și tind să cred că nici nu se va întâmpla prea curând acest lucru. 
  
    Inițial nu am fost prea încântată de acest produs, poate pentru că mă așteptam la o acoperire mai mare. Ei bine, dacă aveți nevoie de camuflaj, nu vă recomand acest produs. Are o acoperire foarte mică, mai mică decât un BB Cream. Însă știți foarte bine că eu nu am nevoie de o acoperire prea mare decât în anumite zile ale lunii, așa că mi s-a potrivit perfect. L-am folosit în combinație cu pudra pulbere de la Benecos. Această pudră mi se pare că încarcă groaznic tenul în combinație cu un fond de ten cu acoperire mare însă aplicată peste Skin Tint a devenit perfectă. Aspectul natural, sănătos este incredibil. Nuanța tenului devine uniformă, însă foarte naturală, că și cum nici nu aș fi folosit vreun produs pentru acoperire. Se poate aplica foarte bine cu degetele, ca pe o cremă. Are spf 15 și în combinație cu o cremă de față cu spf este ideal! Ce m-a surprins în mod plăcut este că tenul nu lucește. Și când zic asta, vorbesc foarte serios. Adică după 10 ore, nici măcar o urmă de luciu. Stă la locul lui mai ceva ca un fond de ten cu acoperire mare. Ador să îl folosesc când merg la serviciu deoarece fiind foarte activă, nu stau mereu să mă preocup de aspctul tenului meu: dacă s-a întins fondul de ten, dacă îmi lucește fața, dacă s-a strâns în liniile fine, etc.  
  
 Recomand acest produs pentru un ten fără probleme, dacă doriți un aspect radiant, sănătos! 



 P.S. Am uitat să precizez că are un miros cam ciudat care inițial nu-mi plăcea deloc. Cu timpul m-am obișnuit cu el. 

 Aștept și părerile voastre cu privire la acest produs, dacă l-ați încercat sau dacă v-ar tenta și mai ales, ce produs Liz Earle îmi recomandați! 
  
 Pupici:* 

duminică, septembrie 02, 2012

NYX Catwalk Swatch & Review

    Voi trece peste partea în care îmi cer scuze că am postat atât de rar însă mai este o luna până la nuntă și cred că înțelegeți despre ce e vorba:D. Iată că am bifat un prim produs de pe wishlist-ul pe care vi l-am arătat acum ceva timp. Minunata paletă de la Nyx, Catwalk este în sfârșit a mea! Este superbă, culori neutre perfecte pentru a fi purtate în fiecare zi, în combinații care sunt oarecum firești după felul în care pastiluțele sunt ordonate. Atât nuanțe pentru highlight, contur cât și pentru întreaga pleoapă, acestea sunt extrem de pigmentate și ușor de blenduit. Știți doar că fardurile Nyx sunt preferatele mele!!! Voi lăsa pozele să vorbească de la sine și vă promit solemn că voi reveni cu machiaje!  


 Această trusă superbă poate fi achiziționată de pe Makeup-Shop și costă 45 de lei. Din punctul meu de vedere merită fiecare leu!  
  
 Bineînțeles că aștept și părerile voastre. Care trusă de la Nyx vă atrage cel mai tare? 

© 2011 Ionny's World, AllRightsReserved.

Designed by ScreenWritersArena