Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

duminică, noiembrie 18, 2012

Review: Pudra pulbere Yves Rocher

  M-am gândit să împărtășesc cu voi review-ul la pudra mea de față preferată. Sunt deja la al doilea recipient, am cam doi ani și ceva de când o folosesc și sunt extrem de mulțumită de acesta. 
  
 Pudra pulbere, sau Poudre libre veloutee face parte din gama Couleurs Nature de la Yves Rocher și se găsește în cataloage, pe site sau în magazinul fizic. Eu de obicei o comand din catalog pentr a beneficia de cadouașe:) 
  
 Ambalajul este foarte practic (este prevăzut și cu un buretel însă eu folosesc doar pensula așa că i-am pierdut urma) iar pentru a folosi produsul torn în căpăcelul negru atât cât am nevoie, aplic cu pensula și surplusul în torn înapoi. Eu am nunanta Transparence Beige, o nuanță medie spre deschisă aș putea spune care se adaptează foarte ușor pe mai multe nuante de ten deoarece culoarea nu este evidentă. Are acoperire însă nu foarte foarte mare, astfel încât după aplicare, tenul nu se simte absolut deloc încărcat și cel mai important, nici nu se observă pe față. Dă un aspect mat, natural, chiar radiant datorită extractului de siliciu de bambus. Are 20 de grame (huge!), se consumă foarte greu, în aproximativ un an și ceva am reușit să termin o cutie. Per ansamblu, nu îi găsesc absolut niciun minus acestui produs, costă între 50 și 65 de lei, depinde de ofertă! 





 Ați încercat această pudră de la Yves Rocher? Care este pudra voastră preferată? 

19 comentarii:

Abyuka spunea...

Arata bine si cantitatea e suficienta. Eu foloseam Flormar insa am descoperit Maybelline Pure Foundation Mineral Powder, un fond de ten/ pudra. Am avut doar mostre, dar m-a convinsa si cred ca mi-l voi cumpara :D

Carmen O spunea...

arata tare bine !

ItsFridaySomewhere spunea...

Imi plac super mult produsele pulbere :D Am un blush pe care il folosesc de vreo doua luni , are vreo 11 g si nici nu se cunoaste ca e folosit . E tentanta pudra , poate o s-o prind candva la oferta . Pupici :*

Josephine spunea...

Ma tentezi cu aceasta pudra :D Chiar imi doream o pudra pulbere iar aceasta pare o alegere buna.

Gabriela spunea...

Nu am incercat aceasta pudra, momentan o am pe cea de la essence, care imi place foarte mult :)

Ionny spunea...

Trebuie s ao incerci si pe asta:D

Ionny spunea...

arata precum este:)))

Ionny spunea...

Iti recomand oferta de pe siteul lor:D

Ionny spunea...

Chiar este:P

From Meg with Love spunea...

Nu am incercat-o :)
Daca e pe terminate, acum e la YR oferta cu 50% reducere la orice produs :)

Aurora Toma spunea...

Si eu am avut-o tot de 2 ori, dar momentan ultimul recipient e gol golut. Nici eu nu i-am gasit niciun defect, este o pudra foarte buna, care merita fiecare banut si te tine si o vesnicie (cam un an m-a tinut o cutie).

nena spunea...

Nu am avut ocazia sa o incerc inca! Pana acum am folosit cu precadere pudrele de la bourjois si au ramas preferatele mele.

Ionny spunea...

E destul de plina:D  merci de pont:*

Ionny spunea...

Sa stii ca ne asemanam in multe privinte >:D<

Ionny spunea...

Nu prea am incercat produse de la Burjois pana acum :P

RaLDiaconescu spunea...

Eu folosesc pudra pulbere de la Sleek. Imi place foarte mult si mai am putin si o termin :) Ma gandeam sa o incerc pe cea de la Nyx acum, dar tu ma faci sa ma mai gandesc dupa post-ul asta :))

Cristea Violeta Elena spunea...

trebuie sa o incerc si pe asta :) ... si pretul e ok la 20 g

Ionny spunea...

Daa si este foarte buna!!!!

Ionny spunea...

:))) e superba, merita!!!

Trimiteți un comentariu

© 2011 Ionny's World, AllRightsReserved.

Designed by ScreenWritersArena