Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

luni, iulie 04, 2011

Despre celulită


Cu celulita mă confrunt de foarte mult timp, însă niciodată nu am fost mai obsedată să scap de ea ca anul acesta. Am început printr-o mini cură de slăbire şi prin reducerea consumului de dulciuri. Mini cura înseamă pentru mine să manac mai puţin.. mult mai puţin:D. De aproximativ două luni îmi fac constant masaj cu crema anticelulitica de la CosMedic cu dispozitivul de la Avon- v-am arătat aici cum. De câteva săptămâni m-am apucat de sport (pilates) şi ţin neapărat să nu mă las prea curând. De multe ori mi-am dorit să încep să merg regulat la sală însă lenea mi-a venit de fiecare dată de hac:)) Noroc că am făcut volei în adolescenţă. Am început să beau mai multă apă, în condiţiile în care eu consumăm aproximativ un sfert de pahar pe zi. Tragic, ştiu. Pot spune că aspectul pielii s-a îmbunătăţit extrem de mult, celulita abia se mai vede! Deci, dacă vă doriţi cu adevărat, veţi reuşi! Trebuie doar să ţineţi cont de mai mulţi factori. Nu este suficient să aplicăm o cremă anticelulitică şi să ne aşteptăm la minuni! Încă un lucru foarte important de care trebuie să ţinem cont...pilulele contraceptive, pe lângă multitudinea de efecte adverse, mai au şi dezavantajul că reţin apa în organism iar procesul de pierdere a kilogramelor este mult mai lent.


După cum ştiţi, la ultimul concurs organizat în colaborare cu Cosmetic Plant, v-am rugat să îmi menţionaţi trucurile voastre pentru combatrea celulitei. Am făcut o mică sinteză şi iată ce-a ieşit:D

  • Multă mişcare- practicarea unui sport regulat, plimbări cât mai dese;
  • Consumul de minim 2 litri de apă pe zi, apă cu lamie, ceai verde, ceai de cozi de cireşe;
  • Evitarea mâncărurilor prea sărate şi a dulciurilor- pe scurt, alimentaţie sanataosa, bogată în fructe şi legume
  • Peeling-uri- cu zaţ de cafea, mălai, ulei de măsline, sare de mare. Ingredientele ar trebui să fie de preferat calde pentru a deschide porii;
  • Împachetări cu zaţ de cafea;
  • Masajul cu diverse creme anticelulitice- €”Elmiplant, Supliform, Cosmetic Plant, săpunuri Jovis cu cafea, Krauter, etc;
  • Pentru masaj se pot folosi diverse dispozitive din comerţ sau aparatul Relax&Tone;
  • Utilizarea ventuzelor chinezeşti;
  • Duş alternant rece- cald;
  • Evitarea consumului de alimente la ore târzii;

Dacă ar fi să respectăm toate aceste ritualuri zilnice, sunt convinsă că am avea cu toate un corp de invidiat, nu-i aşa?:D

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

© 2011 Ionny's World, AllRightsReserved.

Designed by ScreenWritersArena